Filiala Ionel Teodoreanu a organizat în cadrul Festivalului ”Teodorenii”, susținut de Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași , activitatea ”Povești despre bunici”. Întâlnirea a avut ca scop celebrarea operei lui Ionel Teodoreanu și a modului său unic de a scrie povești cu și despre bunici. La eveniment au participat elevii clasei a III –a C a Școlii D. A. Sturdza îndrumați de d-na învățătoare Loredana Ștefan. Filiala Ionel Teodoreanu i-a întâmpinat pe elevi cu o expoziție ce cuprinde cele mai cunoscute opere ale scriitorului, dar și câteva fotografii reprezentative din viața acestuia. Expoziția a fost un bun suport pentru prezentarea biografiei lui Ionel Teodoreanu. Inspirați de atmosfera de odinioară, din povestirea ”În casa bunicilor”, elevii și-au pus pe hârtie propriile povești despre bunici realizând adevărate texte literare , dar și lucrări plastice. Pentru efortul depus copiii au fost răsplătiți cu diplome și cărți.