Mulțumim pentru susținerea proiectului nostru!
Parteneri principali
ApaVital SA Iași
S.C. Apavital S.A.
Carmangeria „La Cimpoeșu” Mircești
Trebuie să vă mărturisesc că la Mircești ai de toate … începând de la cărnuri care sfârâie în afumători, de la brânza proaspătă cu gust autentic, de la diferite specii de vinuri care pot fi combinate în funcție de alimentele consumate, rațele și curcanii afumați care te îmbie la o masă copioasă, invitându-te să dai curs unei atmosfere de sărbătoare, unde se mănâncă bine și sănătos, dar dincolo de toate acestea sunt/am fost impresionat de căldura cu care ne-a întâmpinat acest om – Domnul Cimpoeșu – și deschiderea și dragostea pe care și-a manifestat-o față de noi – pentru care, de fiecare dată, a vrut să ne vorbească și să ne transmită din energia și munca pe care o desfășoară cu drag, pentru ca de pe mesele noastre să nu lipsească alimentele sănătoase și voia bună.
Ospătăria „Ulița Veche”
Situată într-o zonă istorică, în care luau masa târgovetii, precupetii si călătorii pe vremuri,
ospătăria „Ulița Veche” încearcă să redea iesenilor un strop din atmosfera de mult apusă,
atât pe plan culinar, cât si prin amenajarea interioară a locatiei noastre, prin punerea în
valoare a bătrânelor ziduri de piatră.
Restaurant Tradițional Românesc! Rețete vechi, originale! Vinuri din podgoriile Iașului!
Ospătăria „Ulița Veche”